S.O.S. Fântânile Craiovei !

S.O.S. Fantanile Craiovei!

Istorie

FÂNTÂNILE CRAIOVEI

Fântâna Jianu (str. Iancu Jianu), construită în jurul anului 1800 de boierul Hagi Stan Jianu;

Se află amplasată la intrarea în Grădina Botanică. A fost construită la sfârşitul secolului al XVII-lea de Hagi Stan Jianu, epitropul averii familiei Obedeanu, pe valea pârâului Jianu, care curgea prin grădinile din zona respectivă. A avut un rol important în alimentarea cu apă a cartierului. În perioada interbelică, i s-au adus modificări importante, care i-au schimbat înfăţişarea de altădată. Lângă fântână era şi casa familiei Macedonski şi se presupune că peisajul idilic din zonă (fântâna, pomii din grădini) l-a inspirat deseori pe poet. Traditia mentioneaza ca aici a poposit vestitul haiduc Iancu Jianu.

Fântâna Purcarului, construită de către negustorii de porci Pavel Teodor şi Chir Miron Bulucbaşa în 1818;

Fântâna Popova (cartierul Romaneşti), cunoscută şi sub numele de Fântâna Basarabeştilor.

Datează încă de la începutul secolului al XVII-lea, fapt reieşit dintr-un act datând din anul 1613. A fost refăcută în 1651 de către Matei Basarab (de unde i s-a atribuit şi denumirea de Fântâna Basarabeştilor), iar în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea de către Alexandru Ipsilanti.
Fântâna a fost construită după un plan pătrat, pe fiecare latură având câte o nişă, iar pe laturile de S şi de V au mai fost efectuate două inscripţii, una cu litere latine şi una cu litere chirilice.

Fântâna Obedeanu

În anul 1756, cu ocazia împlinirii unui an de la moartea ctitorului Constantin Obedeanu, soţia sa, Stanca, împreună cu fiul ei, Dumitrache, au construit, la marginea moşiei Craioviţa, o frumoasă fântână, pentru a fi spre veşnică pomenire răposatului lor soţ şi tată. La sfinţirea acestei fântâni a fost chemat şi episcopul Râmnicului, Chesarie. Fântâna a fost restaurată de mai multe ori, ultima dată fiind recondiţionată în anul 2006 cu cheltuiala parohiei Obedeanu, cu directa purtare de grijă a părintelui paroh Ioan Ioanicescu. Tot în 2006 au fost serbaţi cei 250 de ani de existenţă neîntreruptă a Bisericii, Şcolii şi Fântânii Obedeanu.

Fântâna Odobescu, situată în Bariera Severinului, pe DN 6, construită în 1774.

In afara acestor fantani, astazi se mai pastreaza cele din piata Chiriac si Mantuleasa; altele sunt, din pacate astupate de pamant si uitate de vreme (Fantana Buzestilor, 7 Fântâni, Valea Fetii, Fantana cu Ţeapă, Hagi Enuş,…)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: